Încarc Evenimente

Bazar de bine – Aniversăm și ne mutăm

29 martie 2025 08:00 - 11:00

A sosit și ziua care știam că-i pe drum. Jumătatea noastră dragă de casă a fost vândută. Avem o lună jumătate să ne găsim alt loc.
Facem #Bazardebine mare, ca să strângem bani de mutat, ca să pierdem cât mai mult din bagaje și, mai mult decât orice, ca să ne întâlnim pentru ultima oară cu dumneavoastră, cu voi, în curtea noastră iubită. Suntem chiriași aici de 10 ani, am avut parte de cei mai faini proprietari din lume, cea mai mică chirie (neschimbată timp de 10 ani și cu asta am zis tot), dar, mai ales, am avut parte de… viața noastră din fiecare zi.
Suntem prea supărați acum să povestim frumos, dar vin și poveștile la vremea lor. Până atunci, dacă știți o chirie care să ni se potrivească, neapărat scrieți-ne la [email protected]. Căutăm o casă cu curte, modestă și curată, minunat ar fi în același cartier (Grigorescu), cu chirie decentă. Încă un lucru important: dată fiind împrejurarea, pentru acest Bazar de bine nu mai primim donații. Vom vinde cât mai mult din ce avem deja, cu speranța de a căra cât mai puțin în locul nou. Vă așteptăm pe 29 și 30 martie să pupăm casa de la revedere și să-i… mulțumim.

Share This Event

  • Acest eveniment a trecut.

Detalii

Dată:
29 martie
Oră:
08:00 - 11:00
Categorie Eveniment:

Loc de desfășurare

Donath 46, 400290 Cluj-Napoca, Romania
Cluj-Napoca, RO + Hartă Google
Zest

Abonează-te

Fii la curent cu ce se întâmplă în orașul tău abonându-te la newsletterul nostru săptămânal. Nu vom împărtăși adresa ta de mail cu nimeni și te poți dezabona oricând.

Urmărește-ne
pe social media

ro_RORomanian