Dragi creativi,Pe 27 Septembrie, vineri, ne întâlnim la următoarea ediție CreativeMornings Cluj! Tema globală din această lună este REFLECTION și suntem nerăbdători să explorăm acest topic alături de voi și speaker-ul nostru. Pentru acest eveniment, ne bucurăm să îl avem alături de noi ca speaker pe Mihnea Măruță.Din offline s-a mutat în online. Presa, e cu totul diferită acum, față de momentul în care Mihnea Măruță a redactat primul său articol. S-a născut în 1969 la Cluj și a absolvit Facultatea de Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai“ (UBB). A lucrat în presă mai bine de 20 de ani – timp în care a fost, printre altele, redactor-șef al ziarelor Cotidianul (2007-2008) și Adevărul (2012). A mai condus săptămânalul Clujeanul, cotidianul Ziarul Clujeanului, precum și publicațiile online Oradecluj.ro și PressOne.ro. În prezent, predă cursul de Filozofia Comunicării la Departamentul de Jurnalism al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În 2023 a publicat cartea „Identitatea virtuală”, la editura Humanitas, care este o versiune adaptată și îmbogățită, prin mijloace multimedia, a tezei sale de doctorat. Pregătiți de o nouă ediție? Atunci nu uitați că înregistrările la eveniment se vor deschide de luni, 23 Septembrie, ora 9:30 AM, pe site-ul nostru: https://creativemornings.com/…/mihnea-maru-a-on… Cloudflight, 44-46 Henri Barbusse, CBC office building C Descoperă mai multe despre CM CJ linktr.ee/CreativeMorningsCJ Abonează-te la newsletter: creativemornings.com/cities/cj/newsletterEN: Dear creatives,On Friday, September 27th, we will meet at the next CreativeMornings Cluj! This month’s theme is REFLECTION, and we look forward to exploring this topic with you and our speaker. For this event, we are happy to have Mihnea Măruță join us as speaker!The press is completely different now than when Mihnea Măruță wrote his first article.He was born in Cluj in 1969 and graduated from the Faculty of Philosophy at the University of Babeș-Bolyai (UBB). He worked as a journalist for more than 20 years – during which time he was, among other things, editor-in-chief of the newspapers Cotidianul (2007-2008) and Adevărul (2012). He has also edited the weekly newspaper Clujeanul, Ziarul Clujeanului and the online publications Oradecluj.ro and PressOne.ro. He currently teaches the Philosophy of Communication course at the Department of Journalism of the „Babes-Bolyai” University of Cluj-Napoca. In 2023 he published the book „Virtual Identity”, published by Humanitas, which is an adapted and enriched version of his doctoral thesis. Ready for a new edition? Then don’t forget that registration for the event will open on Monday, September 23rd at 9:30 AM on our website: https://creativemornings.com/…/mihnea-maru-a-on… Cloudflight, 44-46 Henri Barbusse, CBC office building C Find out more about CM CJ linktr.ee/CreativeMorningsCJ Subscribe to the newsletter: creativemornings.com/cities/cj/newsletter See lessCluj-Napoca