𝐈𝐧𝐟𝐨 & 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐚 ➡️ https://bit.ly/3MY88Qf
Mahalaua Mântuleasa este o zonă limitrofă a centrului vechi al Bucureştiului, însă o zonă cu un rol crescut în formarea capitalei aşa cum o ştim noi astăzi. Strada Mântuleasa, deşi păstrează încă parfumul sfârşitului de secol XIX, este o stradă prea puţin cunoscută de bucureşteni, chiar dacă este intens circulată.
Zona Mântuleasa datează de la începutul secolului al XVIII-lea, astăzi Biserica Mântuleasa fiind singurul monument păstrat din acele timpuri.
În perioada comunistă, Mahalaua Mântuleasa trebuia să dispară pentru a face loc noului oraş. Cu toate acestea, strada Mântuleasa supravieţuieşte.
Străzile Mântuleasa şi Popa Soare ocupă un loc aparte în universul lui Mircea Eliade care, fascinat de aceste locuri cu aer atemporal, va plasa o parte din acţiunile nuvelelor sale fantastice în această zonă.
În expediţia culturală vom descoperi povestea mahalalei Mântuleasa şi transformările suferite de aceasta în secolele XVIII-XIX, vom admira Bisericile Mântuleasa şi Popa Soare, vom povesti despre intelectualii ce şi-au legat existenţa de această zonă a Capitalei şi vom vedea locurile prin care au trecut sau casele în care au locuit (Mihai Eminescu, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade şi Marin Preda).
Plimbarea durează aproximativ 2 ore şi se încheie pe strada Sfântul Ştefan, la rondul Izvorul Rece.
Taxa de participare achitată pentru acest eveniment, în cazul în care nu mai puteţi participa, nu poate fi restituită.
***
Vă rugăm să aveţi în vedere că la acest eveniment se vor face fotografii. Aşadar, prin înscrierea şi participarea la eveniment sunteţi de acord cu postarea acestora pe canalele noastre de social media, în scopul promovării.
Testimonial: „O plimbare relaxantă, departe de zgomotul bulevardelor, printre clădiri pline de farmec şi istorie. Mici capsule de întoarcere în alte vremuri, când timpul mai avea răbdare, traseele culturale oferite de Fundaţia Calea Victoriei provoacă dependenţă.” (G.C.)
Dacă doriţi să vedeţi fotografii de la o plimbare anterioară în zona Mântuleasa, intraţi aici.
Fundaţia Calea Victoriei organizează tururi în zonele istorice din capitală din anul 2009, ca o continuare a cursurilor despre istoria Bucureştiului lansate în 2008, cu dna. acad. Georgeta Filitti. Suntem primul ONG cultural care a lansat moda prezentării pietonale a istoriei noastre prin oraş, dincolo de conferinţele şi evenimentele din palate şi clădiri de patrimoniu.
𝐈𝐧𝐟𝐨 & 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐚 ➡️ https://bit.ly/3MY88Qf
𝐋𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫: 𝐀𝐧𝐢𝐭𝐚 𝐒𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚
𝐃𝐚𝐭𝐚: 𝟏𝟎 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒
𝐎𝐫𝐚: 𝟏𝟖:𝟑𝟎
𝐍𝐮𝐦ă𝐫 𝐚𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐞: 𝟏
𝐕𝐚𝐫𝐬𝐭𝐚 𝐌𝐢𝐧𝐢𝐦ă: 𝟏𝟒 𝐚𝐧𝐢
𝐂𝐨𝐬𝐭: 𝟖𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢
𝐋𝐨𝐜: 𝐏𝐮𝐧𝐜𝐭 𝐝𝐞 î𝐧𝐭â𝐥𝐧𝐢𝐫𝐞: î𝐧 𝐟𝐚ț𝐚 𝐁𝐢𝐬𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐏𝐨𝐩𝐚 𝐒𝐨𝐚𝐫𝐞